DEPRESIUNEA BEIUŞULUI
Depresiunea Beiuşului este situată în cadrul judeţului Bihor, fiind mărginită la nord de Munţii Pădurea Craiului, la est şi sud-est de Munţii Bihor-Vlădeasa, la sud-vest de Munţii Codru-Moma iar în nord-vest depresiunea comunică cu marea Câmpie de Vest (Banato-Crişană).
Depresiunea Beiuşului, numită în trecut Ţara Beiuşului, mai este cunoscută şi sub denumirea de Depresiunea Crişului Negru, după râul care drenează această arie depresionară. Această depresiune, cu suprafaţa de 825 kmp (10,94% din suprafaţa judeţului şi 0,34% din cea a României), este divizată în două mari subdiviziuni: Depresiunea Holodului la nord şi, respectiv, Depresiunea Beiuş-Vaşcău în sud.
Depresiunea adăposteşte patru dintre oraşele judeţului Bihor şi numeroase localităţi rurale (163 de sate, grupate în 27 de comune), în total locuind circa 110 000 de oameni (106 677 loc.-an 2000) în depresiune (17,16% din populaţia judeţului Bihor şi 0,47% din populaţia României). Dacă raportăm la nivel de ţară, suprafaţa este de 0,34% iar populaţia de 0,47%.
Regiunea depresionară a Beiuşului are o geneză şi o evoluţie paleogeografică legată de zonele înconjurătoare, de Munţii Apuseni şi de Câmpia de Vest (Câmpia Banato-Crişană).
Regiunea depresionară s-a scufundat faţă de munţii înconjurători în timpul neozoicului, mai exact în badenian, ca şi celelalte depresiuni din vestul Munţilor Apuseni: Vad-Borod, Zarandului, Şimleului.
Depresiunea s-a scufundat pe linii de falii faţă de munţii limitrofi, continuitatea existentă cândva între Munţii Bihor-Vlădeasa şi Codru-Moma se află azi scufundată la circa 300 m faţă de suprafaţă. Peste acest fundament permo-triasic, care se iveşte la zi în unele locuri, ca de exemplu Măgura Forăului = Măgura Răbăganilor, de 396 m, s-au depus depozite sedimentare neozoice datorită mărilor care s-au succedat în acest bazin sedimentar, ultima mare care a invadat regiunea a fost în timpul pliocenului (acum circa 5 milioane de ani în urmă), după care zona Beiuş a devenit subaeriană, sedimentele depuse anterior fiind apoi modelate rezultând relieful actual. Modelarea reliefului a fost dată, în primul rând, de către râurile care urmăreau marea în retragere.
Râurile nu numai că au dat un relief de eroziune dar au determinat şi acumulări aluvionare de-a lungul luncilor lor, în timpul cuaternarului.
In sedimentele marine depuse de fostele mări, râurile au modelat dealurile actuale ale depresiunii, dealuri care au o structură piemontană (adică, stratele înclină lin spre axul depresiunii), mai reprezentativ fiind Piemontul Buduresei, dealuri care ajung la circa 500-600 m la contactul cu munţii şi coboară la cca 225-230 m spre centrul depresiunii. In unele cazuri, dealurile închid mici depresiuni, ocupate de aşezări umane, ca de exemplu Fiziş, Tărcăiţa, Pomezeu etc.
Se remarcă şi faptul că dealurile sunt mai extinse în est, la baza Munţilor Bihor-Vlădeasa şi Pădurii Craiului, şi mai slab extinse la baza Munţilor Codru-Moma. Faptul se datorează vigurozităţii mai accentuate a râurilor care vin dinspre est.
O altă categorie de relief reprezentativ este lunca. Se remarcă, în primul rând, Lunca Crişului Negru, intens cultivată şi umanizată, ca şi luncile râurilor afluente: ale Crişului Băiţa, Crişului Pietros, Nimăieştiului, Roşiei, Holodului, Topei etc. Luncile sunt locuite şi ocupate în agricultură, cu tot riscul revărsărilor şi inundaţiilor.
O altă categorie de forme de relief este dată de defileele, sectoarele de îngustări, de chei, create de râuri în cazul întâlnirii unor pachete de roci mai dure. Astfel, menţionăm Defileul Crişului Negru între Uileacu de Beiuş şi Şoimi, în lungime de 18 km, apoi Cheile Tărcăiţei, Fizişului, Holodului între Sitani şi Luncasprie etc.
In general, litologia depresiunii cuprinde nisip, pietrişuri, gresii şi conglomerate, iar în unele locuri argile, marne şi chiar calcare.
CONDIŢIILE CLIMATICE
Toată zona Beiuşului, depresiune şi munţi, are un climat temperat-continental, evident cu diferenţieri între depresiune şi munţi. De asemenea, întreaga zonă se află sub influenţa maselor de aer vestice, mai umede şi mai calde, ce vin dinspre Oceanul Atlantic. Iarna mai influenţează şi mase de aer umede dinspre Oceanul Arctic şi Ma-rea Baltică iar vara mase de aer mai calde, dinspre Africa şi respectiv dinspre Marea Mediterană.
Intre depresiune şi munte există un schimb de aer prin intermediul brizelor montane de vale şi de culme.
In Depresiunea Beiuşului valorile termice medii sunt în jur de 10oC, ele scăzând treptat spre contactul cu regiunile montane. Astfel, la Beiuş temperatura medie multianuală este de 10,5oC, luna cea mai rece a anului, adică ianuarie, este caracterizată prin valoarea de 1,5oC, iar luna cea mai caldă, iulie, prin valoarea de 21,2oC.
La Ştei, fost oraş Dr. Petru Groza, valoarea medie multianuală este de 9,7oC, luna cea mai rece având -0,9oC iar luna cea mai caldă 19,8oC. Micile diferenţe faţă de Beiuş sunt date de altitudinile lor diferite, Beiuş la 197 m, Ştei la 250 m, şi la poziţia lor diferită în cadrul depresiunii şi faţă de munte. La Holod, valoarea medie este de 10,2oC, luna cea mai rece având -1,2o C iar luna cea mai caldă 21,0oC. La munţi vom vedea comparativ valorile termice dar şi celelalte valori climatice pentru a putea trage concluziile necesare.
Aşadar, în partea centrală a depresiunii valorile mai ridicate sunt în partea centrală iar cele mai scăzute spre margini, la contactul cu munţii.
Trebuie menţionat faptul că în depresiune sunt frecvente inversiunile de temperatură, masele de aer rece cantonându-se pe fundul depresiunii iar aerul mai cald urcă la altitudini mai mari pe versanţii şi culmile munţilor. Inversiunile termice sunt frecven-te în sezonul rece. Tocmai din acest motiv Depresiunea Beiuşului este reumatogenă, foarte mulţi locuitori simţind negativ acest efect.
Cantitatea medie multianuală a precipitaţiilor atinge 690 mm/an la Beiuş, 662 mm/an la Ştei, 686,1 mm la Holod. Valorile cele mai ridicate se obţin în lunile mai (81,7 mm la Beiuş, 76,5 mm la Ştei, 71,1 mm la Holod) şi iunie (97,3 mm la Beiuş, 89,1 mm la Ştei şi 98,8 mm la Holod) iar valorile cele mai scăzute se obţin în lunile februarie (35,9 mm la Beiuş, 29,2 mm la Ştei şi 34,3 mm la Holod).
In sezonul rece cad precipitaţii sub formă solidă. Ninsorile sunt determinate de masele de aer nordice, dinspre Oceanul Arctic şi Marea Baltică şi parţial dinspre Oceanul Atlantic.
Vânturile predominante sunt cele de vest, care vin dinspre Oceanul Atlantic unde se formează anticiclonul Azoric. Aceste mase de aer sunt umede şi produc precipitaţii mai ales lichide. Dacă munţii sunt afectaţi din plin de aceste mase de aer, în schimb, depresiunea este mai ferită, mai adăpostită, având în faţă, parţial, Munţii Codru-Moma. Masele de aer vestice pătrund în depresiune prin puntea de legătură câmpie-depresiune în zona Tinca şi, respectiv, prin Defileul Crişului Negru. Pătrunderea peste Munţii Codru-Moma a acestor mase de aer face ca ele să-şi piardă o parte din umezeală, ajungând în depresiune mai uscate (1 200 mm în munţi, 700 mm în depresiune).
Mai există o situaţie: aceste mase vestice întâlnind în calea lor culmea principală a Munţilor Codru-Moma, orientată nord-sud, vor să-şi continue direcţia spre est dar întâlnesc în calea lor bariera muntoasă a Munţilor Biharia, astfel că ele pătrund în depresiune ca vânturi sudice, influenţând mai ales partea sudică a depresiunii până la Sudrigiu.
Masele de aer sudice sunt prezente, cu influenţe variabile, în tot cursul anului. In perioadele de intensitate mai mare determină încălziri ale vremii, cu zile caniculare vara şi cu zile blânde în timpul iernii. Ele vin dinspre Marea Mediterană (unde se formează o arie ciclonală) sau dinspre continentul african. Atunci când vin dinspre Marea Mediterană sunt ceva mai umede dar când vin dinspre Africa sunt uscate.
Masele de aer nordice influenţează zona Beiuşului în perioada de iarnă mai ales. Venind dinspre Oceanul Arctic (altă arie ciclonală) determină formarea de precipitaţii solid-lichide (lapoviţă şi ninsoare) iar în sezonul cald produce coborârea intensă a temperaturilor şi precipitaţii lichide, cu durata de câteva zile (ploi "mocăneşti").
Masele de aer estice nu ajung în depresiune şi chiar şi Munţii Apuseni sunt slab afectaţi de aceste mase de aer.
HIDROGRAFIA
Hidrografia, atât de suprafaţă cât şi de profunzime, este variată şi abundentă, deşi în regiunile calcaroase se înregistrează o pierdere la suprafaţă şi o regrupare în subteran. De asemenea, depresiunea constituie o "piaţă de adunare" a apelor pe când în munţi se constată o scurgere divergentă a râurilor, spre exteriorul lor. Există, deci, o continuitate a apelor curgătoare dinspre munte până în interiorul depresiunii, de unde ele sunt scurse spre câmpie de către Crişul Negru, artera hidrografică principală a zonei.
După cum s-a precizat, principalul râu al zonei este Crişul Negru (de unde şi denumirea care i se mai dă, Depresiunea Crişului Negru), trecând apoi în Ungaria, unde se varsă în Tisa
Lungimea totală este de 144 km; îşi are izvorul de la altitudinea de 1 260 m de sub Vârful Vulcan, şi curge până la Ştei sub denumirea de Crişu Băiţei; amonte de Ştei curge râul Poiana Crişului (adevăratul Crişul Negru !) iar de la Ştei râul se numeşte Crişul Negru. Nu departe de Beiuş, în avale, intră în Defileul Crişului Negru în lungime de circa 18 km între localităţile Şuncuiş de Beiuş şi Şoimi, sector de defileu creat prin epigeneză şi antecedenţă.
Dintre numeroşii afluenţi menţionăm pe cei mai importanţi: Crişul Băiţa, Crişul Pietros, Valea Nimăieşti, Valea Roşia, Valea Holodului (denumită în sectorul superior Valea Videi) unită cu Valea Topei, şi care au confluenţă cu Crişul Negru la Holod-Ginta. Aceste râuri vin din est, dinspre Munţii Bihor-Vlădeasa şi Munţii Pădu-rea Craiului. Dinspre Munţii Codru-Moma, deci din partea de vest, sosesc râurile Valea Briheni, Crişu Văratec, Valea Tărcăiţei, Valea Finişului, Valea Şuncuişului, Valea Ormanului etc.
Majoritatea acestor râuri pătrund în Crişul Negru după ce au creat sectoare de chei sau de defilee deosebit de atrăgătoare: Crişu Băiţei, Tărcăiţa, Finişul, Vida (Holodul) etc.
BIOPEDOGEOGRAFIA
Deşi în mare parte vegetaţia naturală a fost înlăturată şi înlocuită cu vegetaţie de culturi agricole, vegetaţia naturală mai extinsă în unele locuri mai greu accesibile pentru om, astfel că se pot reconstitui vechile asociaţii vegetale care au dominat în depresiune şi, respectiv, în munţi.
In cadrul depresiunii vegetaţia actuală este răspândită în funcţie de formele de relief şi de condiţiile climatice.
In lunci vegetaţia naturală este formată din elementele caracteristice acestor forme de relief, în care pe lângă vegetaţia măruntă caracteristică apar arbuşti (răchită) şi arbori (salcii, arini) iar în apropierea aşezărilor umane, nuci plantaţi. In lunci oamenii practică legumicultură şi cultivă porumb, grâu şi alte plante de cultură. Aceste vegetaţii se găsesc atât în lunca râului principal cât şi în luncile altor râuri (Roşia, Nimă-ieşti, Crişul Pietros etc.).
Pe dealurile depresiunii apar în alternanţă atât vegetaţie naturală cât şi vegetaţie introdusă de către om. Vegetaţia naturală cuprinde fie pajişti (păşuni şi fâneţe), fie păduri compacte sau în pâlcuri, de goruni (Quercus petraea) sau de fag (Fagus sylvatica), sau păduri de amestec gorun-fag. Menţionăm pădurea de pe Bitii, Măgura Răbăganilor, Pădurea Delani, Pădurea Dumbrava etc. Dintre plantele de culturi predomină cerealele sau culturile pomi-viticole.
POPULAŢIA ŞI OCUPAŢIA SA
Populaţia Depresiunii Beiuş, este apreciată la circa 125 000 de locuitori, răspândi-tă mai ales în partea centrală şi apoi în regiunile marginale ale depresiunii. Majorita-tea locuitorilor sunt români alături de care trăiesc în bună vecinătate maghiari în Beiuş şi în câteva sate din jurul Beiuşului (Remetea, Tărcaia, Finiş, Uileacu de Beiuş etc.) dar mai apar şi rromi mai ales la marginea unor localităţi rurale ca Răbăgani, Dobreşti, Şuncuiş de Beiuş etc.
In cadrul depresiunii se găsesc patru oraşe: Beiuş (peste 13 000 locuitori, la recensământul din 1992, în prezent 11 711 loc.), Ştei (peste 10 000 loc., azi 9 192 loc.), Vaşcău (circa 5 000 loc., în prezent 3 049 loc.) şi Nucet (cca 3 000 loc., azi 2 875 loc.).
Dintre comunele mai importante se detaşează: Pietroasa, Budureasa, Tărcaia, Finiş, Răbăgani, Pocola, Rieni, Dobreşti, Remetea etc.
Locuitorii sunt ocupaţi în agricultură, industrie, meşteşugărit etc. Ca obiective economice de mare interes se remarcă: Fabrica de Mobilă Beiuş ("Elmoberom"), Uzi-na Mecanică Ştei ("Hiperion"), Fabrica de Marmură Vaşcău, Fabrica de băuturi răco-ritoare "European Drinks" Rieni şi de băuturi spirtoase Sudrigiu etc.
Legăturile dintre regiuni este facilitată de o cale ferată Oradea-Salonta-Vaşcău, de Drumul European 79 (DE 79 Oradea-Deva-Calafat cu trecere în Bulgaria) care constituie Drumul Naţional 76, Drumul Naţional 75 (Lunca-Câmpeni), de drumuri judeţene şi locale.
Prof.dr. Andrei INDRIEŞ