|
Scris de Ioana Madalina Stefanica
|
|
Joi, 15 Decembrie 2011 21:14 |
|
Sărbătorile de iarnă au sosit iar polițiștii orădeni au confiscat într-o singură zi peste 3000 de petarde. Un bărbat în vârstă de 31 de ani și o femeie de 58 de ani sunt anchetați penal, pentru deținere și comercializare de obiecte pirotehnice.
Polițiștii au confiscat din piețele orădene peste 3000 de petarde de la doi bihoreni. Acum ei sunt cercetați pentru deținere și comercializare ilegală de obiecte pirotehnice.
Ziua de 13 Decembrie 2011 s-a dovedit a fi cu ghinion pentru doi orădeni, un domn G.D. de 31 de ani și o doamna I.E. de 58 de ani. Ei au fost depistați de organele de poliție comercializând petarde în două dintre piețele orădene.
G.D. a fost surprins asupra sa cu 2.520 de petarde de două tipuri diferite ambalate în 40 de cutii, iar I.E. cu 500 de petarde.
Ambilor cetățeni le-au fost întocmite dosare penale, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea.
Tot în timpul acțiunilor de verificare desfășurate Marți, 13 Decembrie 2011, poliţiştii orădeni au mai aplicat 15 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor date a fost de 2.382 lei, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991, Legii nr. 12/1990 şi O.G. nr. 97/2007.
|