|
CONDAMNAT PENAL, ANTRENOR LA FC BIHORUL BEIUS |
|
|
RUSINE RUSINE RUSINE : ANTRENORUL ECHIPEI DE FOTBAL DE LA BEIUS AR TREBUI SA FIE IN INCHISOARE. CE II IMPIEDICA PE CONSILIERII LOCALI SA CEARA DEMITEREA LUI? NU MAI AVEM IN BEIUS NICI UN OM CAPABIL DE FOTBAL DECAT UN BLATIST?
Sorin Cigan, condamnat la trei ani, cu suspendare.
Judecătorii Tribunalului Bihor au dat zilele trecute verdictul în procesul fostului antrenor al ACU Arad, Sorin Cigan. În 2009, Sorin Cigan a fost trimis în judecată alături de Gheorghiţa Onu, preşedinta clubului, pentru că ar fi încercat să aranjeze un meci cu FC Bihor. Astfel, Sorin Cigan a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani. Judecătorii au mai decis confiscarea sumei de 30.000 euro, cu care Geta Onu a încercat să cumpere conducerea clubului şi jucătorii echipei din Oradea. Sentinţa nu este definitivă, poate fi atacată la Curtea de Apel, iar mai apoi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Gheorghiţa Onu a primit doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, în condiţii de supraveghere pe o perioadă de cinci ani. În prezent, Sorin Cigan este antrenor în Liga III, la FC Bihorul Beiuş. Sorin Cigan a fost arestat de Tribunalul Bihor pe 19 iunie 2009, măsura fiind schimbată ulterior, pe parcursul procesului, cu interdicţia de a părăsi ţara, care este în vigoare şi în prezent. Sursa: Crisana.ro
|
|
|
Din capitolul - Imi bat joc de banii dumneavoastra |
|
|
|
Sa nu va bucurati prea tare ca in Municipiul nostru a aparut firma ALINSERV din Iclov (judetul CJ). Sa nu va bucurati prea tare ca orasul nostru are acum asfaltul marcat. Ati cheltuit bani pentru o lucrare de mantuiala, ca sa arate bine"urbea" de Sarbatori. S-a vopsit peste praf, fara o minima maturare si s-a dat cu vopsea inclusiv peste gropi de noroi. S-a vopsit din banii dumneavoastra, sunteti multumiti? Mai are rost sa zic ca si Domnul Primar era de fata?
Firma lui Alin CICEU, ALINSERV SRL a fost infiintata in 2006 si ii merge extraordinar de bine. In primul an a avut incasari de 15000 de Eur, in 2007 78000 Eur si de atunci se afla intr-o usoara scadere, 70 000 eur incasari pe 2009 si 60 000 incasari pe 2010. Nu am putut gasi date despre Iclov, decat ca e in judetul CJ.
As vrea sa am si eu o astfel de afacere, vopsesc borduri si drumuri, fac lucrare de mantuiala chiar sub ochii primarului si iau bani multi multi multi.
Nu e pacat de fiecare leut din bugetul nostru?
Sarbatori fericite!
|
|
Tanar de 25 de ani prins in flagrant la braconaj |
|
|
|
Scris de Ioana Madalina Stefanica
|
|
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Bihor au prins în flagrant la braconaj un tânăr de 25 de ani din Cheț. Suspectul este cercetat în stare de libertate dar oamenii legii i-au întocmit dosar penal.
Braconajul este o infracțiune.
|
|
Proba practica in vederea obtinerii permiselor de conducere a fost suspendata |
|
|
|
Scris de Ioana Madalina Stefanica
|
|
Instituția Prefectului de Bihor anunță suspendarea susținerii probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere. Ordinul a fost emis datorită condițiilor meteo nefavorabile și a carosabilului acoperit cu zăpadă.
Examenele pentru obținerea permisului au fost suspendate.
|
|
Locuri de munca Bihor. Saptamana 6 – 10 Februarie 2012 |
|
|
|
Scris de Ioana Madalina Stefanica
|
|
Prima Luni din Februarie aduce cu sine 80 de locuri de muncă disponibile la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor. Spre deosebire de săptămâna trecută, acum oferta este mai redusă cu 45 de posturi.
Tot mai puține locuri de muncă în Bihor.
|
|
Intreruperi de energie electrica Bihor saptamana 06 – 10 Februarie 2012 |
|
|
|
Scris de Ioana Madalina Stefanica
|
|
În săptămâna 06 – 10 Februarie 2012 în Bihor vor avea loc numeroase întreruperi de energie electrică. Marghita, Aleșd, Săcuieni, Oradea sunt doar câteva din localitățile care vor rămâne fără curent săptămâna aceasta.
Întreruperile vor avea loc după cum urmează:
|
|
Trei bihoreni sunt cercetati de braconaj |
|
|
|
Scris de Ioana Madalina Stefanica
|
|
Trei bihoreni sunt cercetați de polițiști sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj. Doi au fost surprinși de organele de Poliție după ce au braconat cu câini un porc mistreţ, pe care mai apoi l-au și tranșat, iar un al treilea este suspectat că a vânat fără a avea autorizație de vânătoare legală.
Pentru trei porci mistreț, trei bihoreni sunt cercetați de polițiști.
|
|
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>
|
|
page 1 of 11 |